O fată de sat mi-a fost dragă;
avea păr bălai, inelat,
ochi tainici ca zările-albastre
și graiul blajin, fermecat...
În barcă, pe Prut, stăm alături
și-Amorul se joacă-ntre noi;
o pânză de-argint țese luna
prin stuhul cu vinete foi.
Descântecul apei ne fură;
de valuri ușor legănați,
trăim într-o clipă tot visul
copiilor înamorați...
Deodată, pe mal țipă goarna;
alarmă și zgomot și guri;
adâncul pădurii din preajmă
se zbuciumă de împușcături...
Și eu și copila bălaie
de gloanțele lor am scăpat;
și numai Amorul, de spaimă,
din luntre sărind, s-a-necat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează