Oh, pomeniţi-i, pururi pomeniţi-i
pe morţii neştiuţi din Hiroshima ...
pe gârbovul pescar ce-şi împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca nişte violete parfumate ...
pe omul-cal căzut în faţa casei
în clipa-n care surâzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând – Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
şi-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front şi-ntors rănit ...
pe cei nefericiţi ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare ...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din şcoli ... şi ale căror şorţuri mici,
ce-acum se leagănă în vânt orfane,
cu mult mai triste-s decât însăşi moartea ...
Oh, pomeniţi-i, pururi pomeniţi-i
Pe morţii neştiuţi din Hiroshima
Şi nu uitaţi pe cei ce i-au ucis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează