Aud cum se-nvârte pământul,
disting cele două rotaţii,
amândouă-mi răsucesc cântul
respirației grele prin spaţii.
Clipele-şi arată petale suave;
conectat la universal
sângele-mi saltă la suprafaţă epave
vechi şi le izbeşte de mal.
Ori vâsleam pe-o mare de piatră?
Ameţeala cerului îmi face bine!
Câte-o lumină ciudată mă latră
ca un fir cotrobăindu-mi prin vine.
Esenţele s-au scurs pe furiş în vise,
toate lucrurile sunt aparente,
străbat o infinitate de uşi deschise
înfiat de lumi transparente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează