Rămâne-nchis într-un îngheț de vers
fierbintele meu jind de-a te pricepe,
perete cu icoane nepereche
prin care curg din carte-n univers.
Cu mine un norod de trupuri reci
se-ndreaptă catre stele, oameni simpli
si eu li-s călăuză pe poteci.
Sunt cel cu care truda lor se-ncepe
și cel ce rănile li le-a premers,
și cu genunchii, lespezile-a șters
de frigul vechi si de rugina veche.
A lor petala și ai mei sunt ghimpii,
toiag de ceară-n veacul douăzeci,
pe dragoste tocmit, plătit cu siclii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează