Cum, Doamne, să mai pot și eu
avea talent? Să pot și scrie?
Dreptate-ar fi să-mi dea chiar mie
vreun dar divin prea dreapta soartă?
Prea mare ar fi norocul meu!
Eu sunt doar o Regină!
Eu, suflet bine educat,
cum pot să simt mai omenește?
Când nu mă interesez, firește,
de atâția mulți ce mă-nconjoară
frumos gătiți ca la palat.
Eu sunt doar o Regină!
Și griji? Ce griji să am, ce zor,
când am și haine cum îmi place,
și ori și ce-aș dori pot face?
Eu nu știu ceasul morții, însă
de foame știu că n-am să mor,
căci doar sunt Regină!
Nici nu pot suferi să-mi spui
fățiș un adevăr vreodată,
beau vinul laudei ce-mbată,
iar în urechi spre a nu înțelege,
bumbacul lingușirii pui.
Eu sunt doar o Regină!
Toți strigă „ura” în jurul meu,
se-nchină toți ca la icoană;
pe cap dorm noaptea cu coroană
de aur, ziua stau pe tronu-mi
zâmbind prea grațios mereu,
căci doar sunt o Regină!
De ce v-ați pierde vremea voi
citind ce scriu? Degeaba toate!
Abia când voi fi moartă, poate
mă veți vedea ce-am fost, spre a zice;
„A fost, aproape, om ca noi!”
„Păcat, a fost Regină!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează