La o margine de drum,
înflori un trandafir...
Nici de alba lui culoare,
nici de lujer, nici de floare,
nu mă mir.
Nu-i o-ntâmplare
c-apăru așa, deodată,
pură și înmiresmată,
lângă un ciulin semeț...
Omul, cum e el isteț
și ar vrea să-i aparțină
Tot ce este mai frumos
din creația divină,
se porni pe stricăciune.
Cât să țină o minune?
Cât tulpina-i ca margeanul
să urce la cer - tot anul?
Iară frunza ca smaraldul,
cât să dea sclipiri în faldul
trenei zorilor - o viață?
Hai, că-i mult,
Prea se răsfață
Dumnezeu, lăsând natura,
laude, cu toată gura,
să-I aducă.
Nu se poate
ca atâtea-naripate
să străbată pieziș cerul
pentru a sorbi misterul
florii ăsteia grozave.
Lucrurile sunt prea grave.
Fluturii cad adormiți,
altele, dacă nu știți,
ori se sting, de gelozie,
ori se-nchină-acestei flori
care a făcut furori.
Iată cine-i trandafirul,
ieșit din anonimat
într-o zi,
fără-a-și dori
nimic din ce i s-a dat.
Bucurăndu-se de toate,
dar și trist, că-i sunt... furate,
pe măsură ce primește
seva vieții și-nflorește.
- Tu n-ai ghimpi! i-a zis sticletul,
ce te miri ca nătăflețul
de ghimpat stă drept și are
încă un tulei de floare?
- Oare aș putea și eu
să îl rog pe Dumnezeu
să îmi dea, ca lui Ciulin,
măcar colo, ici, un spin?
- Sigur, sigur, îndrăznește,
știi că Domnul te iubește
și, în plus, nu-I ceri decât
să te facă... mai urât.
Câte picături de sange
de-atunci trandafirul strănge,
asta o puteți vedea:
nu mai este cum era.
Din contră-i și mai frumos!
Ieri, ca neaua, alb, sfielnic,
devenit-a nu doar roșu,
plin de flori,
ci și puternic.
O problemă ar mai fi.
Ridicată de Ciulin.
Cică nu mai vrea sa-i fie
trandafirului vecin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează