Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestoasă
în voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
și mândră, o femeie trecu prin faţa mea.
Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
plăcerea ce ucide şi vraja care doare.
Un fulger... apoi noaptea! - Făptură fără drum,
ru care c-o privire m-ai renăscut deodată,
abia în veşnicie te voi vedea de-acum?
În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
o, tu zadarnic dragă, o tu, care ştiai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează