Când fruntea-n lauri ți-au încins-o zeii,
aș vrea să prind p-armura ta de fier,
erau ne-nfrânt în luptele ideii,
o floare mică ce-a-nghețat de ger.
Mai fragedă ca florile de stil
și albă ca zăpezile de munte,
să-ți amintească viața de copil
ursit să-și poarte steaua lui pe frunte.
Să-ți re-nvieze codrii seculari,
cu ape reci ce-n clocot curg sub boltă,
ce-n ritmul lor, de mic, în Rășinari
ți-au cadențat a versului revoltă.
Și azi pe culmi, când jalnic te ridici,
învolburat d-a gloriei cunună,
poate mireasma florii mele mici
te-o mângâia sub trăsnet și furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează