Fabulă
Păianjenul în colțul unei case,
privind un vierme de mătase
că vine inocent s-admire
cum își țesuse plasa lui subțire,
în care-o biată muscă se-ncurcase,
zice îngâmfat:
Vierme obscur, faci foarte bine
că-n fine, vii să iei lecții de la mine,
ghergheful meu e brevetat.
Ca să lucrez cu-astfel de fire,
secretul numai eu îl știu,
fac pânze pentru mai târziu
și poate... pentru nemurire!
Nici n-apucase bine să rostească
păianjenul lăudăros
naivitatea lui prostească,
că servitoarea, fără milă,
întinde lungu-i măturoi,
și din tavan aruncă la gunoi
păianjen, muscă, plasa inutilă.
Morala:
Și-n literatură, ca-ntr-o veche casă,
pânze de păianjen unii-ncep să țeasă.
Dar de la o vreme s-a-nceput războiul...
critica-nțeleaptă dă cu măturoiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează