Neguri albe, strălucite
naște luna argintie,
ea le scoate peste ape,
le întinde pe câmpie;
S-adun flori în şezătoare
de painjen tort să rumpă,
și anină-n haina nopţii
boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
au urzit o umbră fină,
ruptă de mişcări de valuri
ca de bulgări de lumină,
Dându-şi trestia-ntr-o parte,
stă copila lin plecată,
trandafiri aruncă roşii
peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
cum aleargă apa-n cercuri,
căci vrăjit de mult e lacul
de-un cuvânt al sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n faţă,
trandafiri aruncă tineri,
căci vrăjiţi sunt trandafirii
de-un cuvânt al sfintei Vineri.
Ea se uită... păru-i galben,
fața ei lucesc în lună,
iar în ochii ei albaştri
toate basmele s-adună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează