La Picior-de-munte,
pe dealuri mărunte,
prin plaiuri tăcute,
de vânturi bătute,
urcă şi scoboară
și drumul măsoară
trei turme de oi,
de oi, tot ţigăi,
cu harnici dulăi,
ș-un mândru cioban,
tanăr moldovean,
cu trei dorojani,
feciori de mocani.
Sub ploaie de munte,
pe dealuri mărunte,
prin crânguri tăcute,
apa-i răcoroasă,
frunza e umbroasă
și iarba pletoasă,
apa de băut,
frunza de şezut,
iarba de păscut.
Foaie ş-o lalea,
cioban, d-ajungea,
crângul de vedea,
stâna-apropia,
semn i se făcea
și-n loc se oprea:
dulăi odihnea,
pe gânduri cădea.
Dar, pe când şedea
de se tot gândea,
o oaie bârsană,
oaie năzdrăvană,
nici iarbă păştea,
nici apă nu bea,
nici umbra-i plăcea,
ci mereu umbla
și mereu zbiera.
Cioban, d-o vedea,
lângă ea se da
și mi-o cerceta,
și mi-o întreb
- "Oiţă, oiţă,
oiță plăviţă,
oiță bălană
cu lâna bârsană,
de trei zile-ncoace
gurița nu-ţi tace
apa rău îţi face,
ori iarba nu-ţi place,
ori nu-ţi vine bine
să mai fii cu mine?"
Oiţa bârsană,
oaie năzdrăvană,
dacă-l auzea,
din gură-i zicea:
- Stăpâne, stăpâne,
stăpâne jupâne,
drag stăpân al meu,
dat de Dumnezeu,
iarba mie-mi place,
apa rău nu-mi face
și mult îmi e bine
să fiu tot cu tine,
dar gura nu-mi tace
de trei zile-ncoace
că semn mi se face:
că ăi dorojani,
feciori de mocani,
sunt trei veri primari,
și ei mi s-au dus,
s-au dus în ascuns
de s-au domuit
și mi s-au vorbit,
și mi s-au şoptit,
la apus de soare
să mi te omoare,
subt poale de munte,
prin crânguri tăcute,
oi când aromesc
și când ostenesc.
Cioban, d-auzea,
cu oaia vorbea,
din gură-i grăia:
- Oiţă, oiţă,
oiță plăviţă,
oiță bălană
cu lâna bârsană,
de eşti năzdrăvană
și dac-ai văzut
semn că-ţ' s-a făcut,
și d-ai auzit
cum s-au domuit,
și cum s-au vorbit,
și cum s-au şoptit
cei trei dorojani,
feciori de mocani,
slugi de nouă ani,
dacă m-or urî
și m-or omorî,
vino lor o fi,
păcatu şi-or plăti;
iar tu, oaia mea,
să le spui aşa
de te-or asculta:
la, cât am trăit,
oi am îngrijit,
câinii am hărănit,
pe ei i-am plătit;
sa le mai spui iar,
de n-o fi-n zadar,
ca să mă îngroape
de stână aproape,
oi ca să-mi privesc,
dar să-mi potolesc;
spre partea de luncă,
aproape de strungă,
strunga oilor,
jocul mieilor,
dorul bacilor,
în dosul stânii
să-mi auz câinii,
că ei, d-or lătra,
stăpân c-or chema;
să le mai spui iar,
de n-o fi-n zadar,
să le spui aşa,
de te-or asculta:
Io, cât am trăit,
oi am îngrijit,
câinii am hărănit,
pe ei i-am plătit;
să le mai spui iar,
de n-o fi-n zadar,
ca să mă îngroape
de stână aproape,
oi ca să-mi privesc,
dor să-mi potolesc;
spre partea de luncă,
aproape de strungă,
strunga oilor,
jocul mieilor,
dorul bacilor,
în dosul stânii
să-mi auz câinii,
că ei, d-or lătra,
stăpân c-or chema;
să le mai spui iar,
de n-o fi-n zadar,
să le spui aşa,
de te-or asculta:
Când m-or îngropa
și m-or astupa,
sa-mi puie la cap
ce mi-a fost drag,
căvălaș de soc,
mult zice cu foc;
căvălaș de os,
mult zice duios;
căvălaș cu fire,
mult zice subţire;
vânt când o sufla,
fluier o cânta,
oile-or sălta
și s-or aduna,
câini-or auzi,
la mine-or veni,
la mine s-or strânge,
pe mine m-or plânge
cu lacrămi de sânge.
Şi tu, oaia mea,
tu dac-ăi vedea
o mândră fetiţă
cu neagră cosiţă
prin crânguri umblând,
din gură cântând,
din ochi lăcrămând,
de mine-ntrebând,
să nu-i spui că sânt
culcat subt pământ,
ci că m-am tot dus,
dus pe munte-n sus,
prin vârfuri cărunte,
dincolo de munte,
căvălaș să-mi dreg,
flori ca să-i culeg
pentru nunta mea
ce-o să fac cu ea.
Vorba nu sfârşea,
dorojeni venea
și se repezea
și mi-l răpunea,
turmele să-i ia.
Iar, de-l omora,
ei mi-l îngropa
la brâu de perdea,
'n strunga oilor,
jocul mieilor,
dorul bacilor;
în dosul stânii,
unde dorm câinii.
Ei, de-l îngropa,
la cap îi punea
căvălaș de soc,
mult zice cu foc;
căvălaș de os,
mult zice frumos;
căvălaș cu fire,
mult zice subţire.
Vântul când bătea,
în caval sufla,
de jale-mi cânta:
oi că se strângea,
câini că s-aduna,
oile plângând,
câinii tot lătrând,
pe stăpân chemând.
Aşa, tot aşa,
vremea vremuia,
dar oaia bârsană,
oaia năzdrăvană,
ea se tot uita,
și nu mai vedea
pe mândra fetiţă
cu neagră cosiţă,
prin crânguri umblând,
din gură cântând,
de el întrebând,
să-i spuie că-i dus,
dus pe munte-n sus,
dincolo de munte,
prin vârfuri cărunte,
căvălaș să-şi dreagă
și flori să-i culeagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează