Powered By Blogger

21 apr. 2021

Poveste de iarnă - Corneliu Vadim Tudor










Şi-mi mai aduc aminte de-un Crăciun

la gura sobei proaspăt văruite

se desluşea cum viscolul nebun

surpa departe staule de vite.


La bariera noastră de oraş

prindeau contur poveşti medievale

troianul sărăciei, uriaş

scotea pe hornuri fumuri lungi de jale.


Sorbeam colinde vechi din gura ta

să nu ne facem legea de ruşine

şi pluguşor, şi cântece de stea

împletituri păgâne şi creştine.


Şi nu era ca tine pe pământ

un alt tezaur viu de bunătate

tu risipeai un duh aşa de sfânt

sub bolta casei noastre fermecate.


Adulmecam sfioşi în preajma ta

ca puii rândunicilor pe ramuri

un pom firav de iarnă strălucea

podoabe de argint jucau pe geamuri.


Aşa te văd, într-un halou de ger

tot drămuind bucatele puţine

bazilica răsfrântă-n giuvaer

îngenunchind, ca să te rogi de bine.


Şi era bine, mamă, şi trăiai

şi Moş Crăciun la uşă sta să bată

această frescă pogorând din rai

ce n-aş mai da să o revăd vreodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează