Un aer călduț, parfumat
sub cerul de-un pal ivoriu,
în vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.
În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripa de vânt
o veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură seara
Zefirul. Pădurea o știe;
sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spun a pârâului unde
îl cântă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nalță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu soare, trimite lumină
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează