Păşeşte uşor, că ea este pe-aici
acoperită toată de zăpadă
vorbește-ncet, plăcerea să nu-i strici
s-audă florile cum cresc grămadă.
Şi-avea un păr de aur ce lucea,
ici-colo cu câte-o şuviţă brună
frumoasă şi prea tânără era
să cadă aşa devreme în ţărână.
Era ca nufărul din heleşteie
însă abia-abia dacă a ştiut
că nu mai e fetiţă, ci femeie
atât de repede şi dulce a crescut.
Sicriu de lemn şi piatră foarte grea
îi stă pe piept şi aspru o striveşte
și simt acum că am inima rea
când ea acolo jos se odihneşte.
Tăceţi, tăceţi, n-aude ce îi zici,
al meu sonet ori cântul lirei sfânt
iar viaţa mea e îngropată aici
și-acoperită bine cu pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează