În unduioase linişti am crescut
în pure limpezimi de tânăr veac.
Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag
cum cel al vântului, pe care l-am ştiut.
Urzici şi brusturi dragi şi-ntâi de toate
o salcie cu plete argintate.
Alături viaţa-ntreagă am trăit
și-n legănări de ramuri plângătoare.
Nesomnul meu se preschimbă în visare.
Ce straniu e! - am supravieţuit.
Un ciot a mai rămas, un semn tăcut
și glas necunoscut de sălcii alte
crescând sub cerul nostru de demult.
Eu tac... de parcă mi-a murit un frate.
traducerea de Medeleine Fortunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează