Ți-am spus că am scris pentru tine
versuri
și curiozitatea ta nu mai are astâmpăr...
m-ai luat lângă tine pe divanul,
- pe care mai cad draperiile roșii de catifea -
și mă pui să ți le traduc în nemțeasca mea,
care totuși
nu te mai face să râzi.
Asculți cu ochii,
cu născiorul,
și cu urechile micuțe.
(Stă cuminte până și mătasa rochiei):
Eu povestesc ce-mi trece prin cap
și seriozitatea ta e fără margini.
Dar iată, când gândesc să scap,
dintr-o umbră de surâs din ochii mei
ai prins de veste că-ți spun dinadins
alte prăpăstii
și te năpustești pe mine
mânioasă, cu pumnii mititei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează