Ciocnirea - Mircea Cărtărescu

într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise

receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului

şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi;

am căutat şurubelniţa

şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor

îşi prinseseră păianjenii pânza.

pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită

îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot,

am tras de el până am început să apropii

metru cu metru cartierul tău de al meu

turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare

încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case

încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare

pulsând în aerul ars, ca de fulger.

trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape

statuia lui c.a. rosetti aluneca spre miliţie

consiliul popular al sectorului doi

se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta

iar strada latină zâmbi; trăgeam de fir, încolăcindu-l pe braţ, şi deodată

casa ta cu brauri albe şi roz ca o prajitura de var

apăru cu fereastra ta în dreptul ferestrei mele

geamurile plezniră cu zgomot

iar noi ne-am trezit faţă-n faţă

şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult

până ne-am îmbrăţişat strivindu-ne buzele

pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima

mâncându-ne genele, smalţul ochilor, coastele, sângele,

ciobindu-ne şira spinării, arzând.

arzând cu troznete, că daţi cu benzină

arzând cu gheţuri albastre, cu stalactite de fum

cu ceară sfârâitoare, cu seu orbitor

până cenuşa a umplut lada de studio şi chiuveta din baie

şi păianjenii şi-au făcut plase în coşul pieptului nostru.