Într-un oraș, din întâmplare,
venise-un cântăreț de stradă,
și dintr-o țiteră duioasă
cânta această serenadă:
„Iubiți-vă! Viața trece
ca adierea unei seri;
în inimile iubitoare
e cald, senin, - sunt primăveri!”
Atunci, băcanii auzindu-l,
l-au dat afară din oraș;
iar unul dintre ei rostit-a:
„Pe legea mea! E un pungaș!
Lângă teșghele, toată ziua,
ca vai de lume ne trudim,
să strângem ban cu ban, grămadă, -
noi n-avem vreme să iubim!”
Femeile au plâns de mila
acelui cântăreț gonit;
căci inimile lor duioase
la viersul lui s-au încălzit...
și s-au rugat să-l readucă,
să-i dea un ban, un adăpost;
e zdrențuros, e mort de foame
și e străin! - dar chip n-a fost!
În inimile tinere însă
rămas-a cântecul neșters...
și după cum aud pe unii
cam astfel treburile-au mers:
băcanii-au strâns în toată viața
ban lângă ban, cu mare preț;
pe când nevestele urmat-au
povața-acelui cântăreț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează