Ce singuri suntem pe pământ,
eu la un capăt, tu la celălalt,
ca pe un galben balansoar,
tu în adânc, eu în înalt...
Prea mult mă ții în sus,
și am văzut atâtea asfințituri și mi-e dor
picioarele să-mi lunec pe pământ
ca avioanele-amețite după zbor.
Sau ai plecat demult și ai lăsat
o piatră, asemeni trupului de grea,
și-aștept la capăt de pământ
să înfrunzească verzi silabele pe ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează