Dormi, sufletul meu? Te-ai culcat?
Plouă și singur mi s-a urât.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
și n-am băgat de seamă
când ai închis oblonul din grădină,
tărcat cu dungi egale de lumină.
Am bătut încet în fereastră
și iar am bătut, mai tare,
și am intrat în încăperea ta.
Curată rânduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
toate paginile cărții erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?
Patul era nedesfăcut.
Cearșaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încălțămintea ți-este neatinsă.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în cămașă de piatră
și te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare, nici praf, nici scuipat.
Un ac îmi înglodește inima străpunsă,
medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează