A fost o lungă, jalnic-agonie,
cu stingere de fiecare clipă,
mi-a fâlfâit pierzarea din aripă
peste întinsa nopţii-mpărăţie.
Drumeţ înfrânt de-a patimii risipă,
vâslaș bolnav, purtat de vijelie,
m-a doborât a valului mânie,
gonind un vis ce nu mi se-nfiripă.
Erau să vie cioclii să mă-ngroape,
când, stând închis în casa mortuară,
tu te-ai ivit la patul meu, aproape.
Atunci, cu sfânta vieţii frenezie,
m-am ridicat din morţi a doua oară
și mi-am făcut din moarte-o cununie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează