Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
părea curată fruntea-i ce-o sângerase spinii
pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
părea că varsă lavă.
Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
cu fierea oţelită îl adăpau străjerii…
râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
și-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
și-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
alături Magdalena, în lunga ei maramă,
țipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
n-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
cu el se năruise nădejdea lor întreagă
și fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
trecură fariseii cu feţele smerite
și bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
în vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează