Am luptat, făr-de noroc,
pentr-un vis de nemurire.
Aș fi vrut să am un loc
în a lumii amintire!
Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Și încet pe mintea mea
vălul nopții se întinde.
Parcă nu mai pot gândi!...
stau cu inima-mpetrită
și aștept doar s-a sfârși
viața mea cea chinuită.
Vremea trece-ncet și greu
în amara așteptare
și de-acuma tot ce vreu
e odihnă și uitare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează