Eu mă gândesc de-aici, nedumeririi și singur,
la despărțirea care abia se-ntâmplă,
ca un răspuns târziu în ceasu-acesta când
în amintire pierd: un ochi, o stea, o tâmplă.
De-ar stărui acum aceleași ceruri vechi
și drumul cunoscând în care parte duce,
neîndurat și aspru eu te-aș opri în cale
să nu mai vi, să tulburi tăcerea mea de cruce.
Dar trebuia în sinea mea să arzi
pe ruguri, să te lepezi de tine, pământeană.
De ce nu pot acum, călugăresc să uit
și să mă regăsesc cucernic în sutană?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează