Lângă mine regretul se înalță ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă;
ieri abia m-a-nvăluit o ploaie de flori aromitoare
- mă doare să pierd, fie și una, din plăpândele petale.
Ascult tăcerile, judece de n-a fost prea-ndelungată așteptarea!
La capătul drumului grăbește chemarea cel care nu știe
cât am irosit...
- nici eu nu vreau să mai știu rătăcirile,
când e aurie lumina în asfințit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează