Deodată vine toamna la Potoci
şi ne găseşte pregătiţi de vară
şi spic avem în păr şi soare-n voci
şi-brăcămintea ni-i aşa uşoară.
Din munţi se prăbuşeşte-ntâiul frig,
pădurea-nvaţă iar să se încline,
prin trăsnete ultime te strig
şi numai păstrăvul se simte bine.
Se duc la vale bulgări de noroi
Şi Tiruri pe şosele derapează,
ultima zi de vară plânge-n noi,
am ochii arşi de dorul de amiază.
Şi lacul verde cum s-a tulburat!
Tot răul de pământ îi cade-n unde
şi-un nor de griji plutind din sat în sat,
în zbuciumul perdelelor pătrunde.
Şi suntem încă însoriţi la chip
şi ploaia la odaie ne condamnă,
ca o caligrafie în nisip
se scrie-n noi întâia zi de toamnă.
O toacă bate-n ploaie, undeva,
să dea secundei mărginiri solemne?
Sau într-o curte când e vreme rea,
un gospodar bătrân mai sparge lemne.
Delfin s-aduceţi şi s-aduceţi foci
şi toată sarea lacrimilor noastre,
să-ntemeiem o mare la Potoci,
o mare verde cu sclipiri albastre.
Se oglindeşte păstrăvu-n cuţit
când sare să ne muşte de picioare,
dar e târziu şi toamna a venit
şi-i semn de dragoste şi milă mare.
Spre-a fi senini deschidem ochii mari,
noi cei cu bolta în priviri ascunsă,
o navă trece fără marinari
şi caută un port din frunză-n frunză.
Deodată vine toamna peste noi,
ceva ce n-a mai fost deodată vine,
e frig şi nu e cale înapoi,
mă-mbrac în tine şi te-mbraci în mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează