Din bezna nopţii fără stele care mă-acoperă deplin,
(o, suferinţă-a vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Întunecată ca un suflet chinuit de negre presimţiri,
murmurul mării care se aude, suspin după suspin,
Sună ca şoapta-îndurerată-a două suflete surori
prinse-n flăcările-înalte-ale unei iminente despărţiri.
Dorinţelor care m-au încercat cu întreită forţă, pe deplin,
(o, melancolie-a vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Viselor, care păreau să prevadă viitorul, cu-înseninate presimţiri,
speranțelor înălţate ca valurile mării, neatinse încă de suspin.
tuturor lucrurilor gingaşe şi dulci dăruite unor suflete surori,
nu pot să le-adresez decât un mut adio, în ziua solemnei despărţiri.
Iar acelei fete de la care-am înţeles ce-i dragostea de împliniri
(o, plâns al vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Acum când sunt străin în viaţa ei, când totul se desface în iubiri,
din bezna nopţii, de lângă marea slobozind suspin după suspin,
îi trimit, cu toată dragostea simţită de două suflete surori,
un ultim, lung şi trist adio-n clipa definitivei despărţiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează