Iar începi să plângi când se-aude o coasă
și abia îţi porţi dorul de acasă,
ești un om modern mintea ţi se-ncurcă,
dar ai chef să-nvârţi fânul într-o furcă.
Dacă Dumnezeu
a lucrat vreodată,
el a fost cosaş,
după cum se-arată.
Ploaia dinspre munţi îţi tot face semne,
te îmbraci urât mergi să-ncarci la lemne,
ești din nou străin lacrima e gata,
mama din mormânt strigă înspre tata.
Frigul părintesc îl păstrezi în oase
pân’ la Dumnezeu fânul n-o miroase
urma ta din veac înfloreşte moale
moșii tăi ating vârful coasei tale.
Cât mai ai şi tu înc-o vară, două
și-ai să intri-n fân cu-n transport de rouă,
coasa pe pământ trage-o omeneşte,
iar de sus din cer Dumnezeu coseşte.
Afară impotenții fac guverne
și congelează măști de sâni virgini,
dar tremuratul tău mi se așterne,
ca unui zeu, să-l pot fixa cu spini,
dar tremuratul tău mi se așterne,
ca unui zeu, să-l pot fixa cu spini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează