Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare
azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singură arşiţă unui poetic orgoliu;
hoitul stelelor ni se revarsă peste doliu.
De câteor mâini strânse voi nu aţi trecut,
în leagăn speriat şi mut,
printre chemările spinilor
ca veveriţi în orga pinilor.
Vino să-ngenunchem pe cer; împrăştiat de plecări,
corul miresmelor de întâie dimineaţă,
poate odată, ca o ploaie de fluturi, de înfiorări
se va reîntoarce peste uitata viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează