Gura ta e o floare. O flacără
care îmi mistuie gândurile,
o flacără care îmi arde plămânii,
o floare al cărei parfum
îmi tulbură ochii, îmi sfâșie inima.
Dă-mi gura ta să-i beau
până la ultima picătură parfumul,
să-i gust pe buze flacăra mistuitoare,
să adorm cu această floare pe inimă.
Cu această floare care e o flacără.
Cuprinde-mă cu brațele tale care sunt liane,
care sunt păduri, păduri bântuite
de fiare sălbatice, sălbatice
ca flacăra buzelor tale
ca floarea ce ți-ai prins-o în păr,
în părul tău de unde izbucnesc
flăcări albastre și roșii și verzi,
verzi ca pădurea surâsului tău.
Să mergem. Vreau să mergem cât mai departe
printre lianele și pădurile din inima ta,
dini inima ta peste care au năvălit
apele unui tulburător ocean,
tulburător ca buzele tale, ca părul tău,
ca părul tău pe care îl beau
păsările de umbră ale viselor mele,
păsările de flăcări ale inimii mele,
ale inimii mele ce a devenit o furtună
pe care numai buzele tale o pot stăpâni.
1948
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează