Din mesteacănul de-afară
foi îngălbenite curg,
când cernindu-și pânza rară
cade vânătul amurg.
Frate bun mi-a fost copacul
cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
un noroc de două veri.
Zgribulind din trup se-ndoaie
peste geamul meu deschis
s-a mai dezlipit o foaie,
mi s-a mai fărmat un vis...
Unde ești tu, să ne plouă
plânsul funzelor ce mor
și cu brațele-amândouă
să oprim căderea lor?...
Mâna ta să le culeagă
și să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
scrisă-n veștedele foi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează