A căzut o frunză-n calea ta
rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
nici puteri să spună cât o doare
și-a rămas pierdută în cărare,
ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
ce ar face dacă vântul ar lua-o
și-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
dar a rămas acolo undeva.
A căzut o frunză-n calea ta
și cine ştie câte or să mai cadă,
dar n-ai să ştii nicicând
și nu-ţi va da prin gând
Că prima frunza ce-a căzut
în drumul tău - am fost eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează