Rugăciunea unui sărman,
când este istovit,
şi înaintea Domnului revarsă-şi ruga.
Aceasta-i biata-mi rugăciune,
dă-i ascultare, Doamne-al meu,
pleacă-Ţi auzu,-acum când eu
întâmpin cazne cu duiumul
şi, Dumnezeule, mi-e greu:
ard oasele-mi ca un tăciune
şi zilele-mi se şterg ca fumul,
iar inima,-n amărăciune,
usucă-mi-se precum fânul;
din pâine, uit să mai mănânc,
mi-e geamătu-ntr-atât de-adânc
că spintecă-mi în două sânul,
iar carnea-mi doldora de rane
mi se lipeşte de ciolane;
aduc a pelican şi-a buhă,-n
pustietăţile Arabiei;
n-am somn şi mă asemui vrabiei
stinghere, ţopăind în fugă
pe-acoperişul cu olane
fierbinţi; o duc de azi pe mâine,
hulit de inamici şi şui
necontenind să mă condamne;
mănânc cenuşă-n loc de pâine
şi-o-nmoi în lacrămi amărui, -
din pricina mâniei Tale
şi-a supărării Tale, Doamne,
Care m-ai azvârlit departe
ca să nu am de Tine parte,
nici către inima Ta, cale.
Ci zilele-mi sunt, azi, ca oarba,
prelunga umbră tot mai lungă
pe care-amurgul o aruncă, –
iar eu mă veştejesc ca iarba...
Versuri din volumul “Pre stihuri retocmit”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează