Powered By Blogger

19 dec. 2021

Biografia verii - Ana Blandiana

















Vara începe

din stratul de cepe


Și se arată

printre salată.


Crește ușurel

printre pătrunjel.


Apare în lume

dintre legume.


Stă apoi închisă

într-o caisă,


E prinsă-n mreajă

într-o cireașă,


Piersicile-n sine

o ascund mai bine,


E dulce și bună

în orișice prună,


Și-i o-ntreagă vară

în orișice pară.


Știe să se suie

chiar și-ntr-o gutuie,


Și e-ntr-adevăr

în orișice măr.


Dacă vrei ți-o scutur

dintr-un bob de strugur,


Dacă vrei ți-o-aduc

pe-o frunză de nuc.


Toamna rea când vine,

își ascunde bine


Dulcele ei trup

într-un cantalup,


Inima ei vie

în ciorchini din vie.


Frigul nu o-nfrânge,

iarna nu o ninge,


Căci e, bunăoară,

la noi în cămară.


Clipocește prin

butoiul cu vin,


Și poate să-ncapă-n

funia de ceapă,


Nu moare de tot

nici chiar în compot,


Ba, rămâne-n viață

chiar și în dulceață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează