Cobor din munți din crezmezeu,
din țara aurului greu,
cu vântu-n sân şi vremuirea-n cale,
crai de ziuă-n zori,
m-a botezat cu stropi de rouă
și ploaia mi-a-nnodat
feștanie, de straie nouă.
Prăznuiesc, în drum, lângă uluci
și-mbun mătănii, la răscruci,
de mă cuminică doi cuci.
Îmbuc, cu murgul, rod pe șanț
și-nvolburarea de răgaz
ridic pe umeri, parastas,
pentru nevasta şi copiii ce-au rămas
acasă-n munte şi-n năcaz.
Din țara aurului greu,
cobor ca mine, mulți, mereu...
pe drumuri, colbăit şi fără vlagă,
strujită truda, în desagă
o port cu anii, colindând
după mălai.
Hăt, hăt, în munte am lăsat,
cerșind, milog, din sat în sat,
câte-o ulcică de păsat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează