Powered By Blogger

25 ian. 2022

Cui ne lași Ană? - Mircea Micu

 
















parodie după poezia “Karenina” de Adrian Păunescu


Vine un tren și Ana Karenina

dă să se-arunce musai către el.

Mecanicule, stop, fă stop mașina,

e măritată, are și inel.


M-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?

Vrei să ne lași buimaci și-ai nimănui,

păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă

în inima bărbaților un cui.


Nu face fapta asta colosală,

nu vezi că nu mai știm ce vrem și cum.

Ascultă, se-aude-o vânzoleală

mai e un tren, auzi-l, e pe drum.


Ne lași orfani? Ce vom iubi de-acuma

tu ești fantoma Anelor prin veac

picând pe noi cum poate numai bruma

cade de zor pe umilul arac.


Nu vezi că dânsa n-are nici o formă

locomotiva vreau să zic, e-un soi

de fierărie veche și diformă

de parc-ar fi mașina 72.


O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,

gândește-te la soțul tău fidel

care va bea otrava dintr-o cană

și disperați, vom bea în rând cu el.


Se uită Ana palidă și tristă

și tremură ca frunza de copac.

Apoi își suflă nasul în batistă

și-ntreabă-ncet: Sunteți cumva... burlac?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează