parodie după poezia “Karenina” de Adrian Păunescu
Vine un tren și Ana Karenina
dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop mașina,
e măritată, are și inel.
M-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?
Vrei să ne lași buimaci și-ai nimănui,
păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
în inima bărbaților un cui.
Nu face fapta asta colosală,
nu vezi că nu mai știm ce vrem și cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
mai e un tren, auzi-l, e pe drum.
Ne lași orfani? Ce vom iubi de-acuma
tu ești fantoma Anelor prin veac
picând pe noi cum poate numai bruma
cade de zor pe umilul arac.
Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
locomotiva vreau să zic, e-un soi
de fierărie veche și diformă
de parc-ar fi mașina 72.
O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
gândește-te la soțul tău fidel
care va bea otrava dintr-o cană
și disperați, vom bea în rând cu el.
Se uită Ana palidă și tristă
și tremură ca frunza de copac.
Apoi își suflă nasul în batistă
și-ntreabă-ncet: Sunteți cumva... burlac?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează