Powered By Blogger

18 ian. 2022

În așteptarea zorilor de zi - Adrian Păunescu















Nu se mai face ziuă pe pământ,

e numai noapte fără lecuire

și nu mai poate omul să respire

că oasele în trup la el s-au frânt. 


Şi e atâta doliu-n calendar

și e atâta moarte peste lume,

poeților le-apar numai postume 

și zorii zilei nici nu mai apar. 


Acum par toate păsările corbi,

acum culorile nu mai există

e-atâta unanimă noapte tristă

că nici nu ştiu dacă nu suntem orbi. 


Şi, totuşi, cât ni-i dat a vieţui,

cu toate generaţiile treze,

noi vom rămâne toţi la metereze

în aşteptarea zorilor de zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează