Poemul de iarnă - Ion Mureșan

I

Ay nici lucrările zeilor nu-s atât de superbe ca o mare

cultură în declin

formele perverse și hermafrodite se înmulțesc asemeni celulei

canceroase

pe care iarna la gura sobei o poți urmări în plină perioadă

de rut

trăind chiar desfătări senzuale în fața microscopului.

Câtă migală câtă migală-exclam-și cu buzele umede

îmi sărut moartea pe botișor

sânt singur repede mă ascund într-o piele de cal și mă urc

în fereastră

cei care trec văd într-o fereastră o piele de cal singură

în sfârșit îmi mai spun dovedesc sentimente mai blânde față

de propria-mi nebunie.

Descriu lupta mea cu imaginea câinelui : dinții scrâșnesc în hârtia fotografică

ah, am reușit să-i mușc o ureche. Mama și tata s-au urcat

în podul casei

pentru a urmări lupta. Glorie glorie strigă și plâng fericiți.

Ei aud dinții mei scrâșnind în hârtia fotografică. Deschid

gura și le arăt

semnul puterii mele : un firicel de sânge amestecat în salivă.

Îhî, dragoste pentru natură. Și-a făcut în sânge crescătoare

de pești.

De, dragostea pentru natură nu lasă urme vizibile

dar tu ce să mai cauți în copilărie cu aceste picioare

păroase

pojarul varicela urticaria ți-ar da în cel mai bun caz doar

vagi senzații erotice...

(Înghite-ți vorbele fii respectuos și întinde-te odată pe

burtă!)

Gura mea e strâmbă gura mea e strâmbă gura mea e strâmbă

-îmi repet-

pentru ca mâine să cred asta din respect pentru memorie.

Pentru Dumnezeu să nu uit a săruta mâinile domnișoarei Elena

mâini tremurătoare ce par a strânge tot timpul o pasăre

de gât.

(Întinde-te odată pe burtă înghite-ți vorbele și fii

respectuos!)

II

S-a sfârșit și matriarhatul

În timpul lui am făcut multe fapte bune

Acum sâmbătă după amiaza e frig și nu mai am la ce mă gândi

Frumoasa doamnă îmi plânge pe umăr

"Laudă tututror tranzacțiilor comerciale"

Bolborosesc și număr orele care trec

"Cea mai minunată pasăre e Zeul Comerțului

Mâine dimineață vom începe să domesticim animale"

"Noi vom mânca averea bătrânului domn"

Cântă corul copiilor la marginea unei păduri

Cu fața spre fabulosul oraș până când

Li se fac dinții roz ca petalele de trandafir.

III

Atâta bunăcuviință cât la un mort iarna

după o noapte geroasă i se fac pe pupile flori de gheață

o splendoare

încă putem admira forma corpului gol în zăpada de pe

cântar în care iată

tocmai acum se cuibărește un câine roșcat. În sfârșit a vorbi

lângă flacăra unei lumânări

e la fel cu a vorbi la gura unei peșteri. Mai bine o mică

sindrofie cu ceai :

capul încărunțit al vecinului crește parcă direct din tăblia

mesei

când mă înfurii simt destinul-zise- tot ca pe o furie

dar mult mai mare

într-o bună zi te uiți în oglindă și vezi o negură deasupra

unei mlaștini

apoi trăiești mulțumit că ți-ai văzut glasul.

(Iei pixul și faci o mică socoteală pe burta mortului...)

Atât de singur încât pot să-mi închipui ce aș simți dacă aș

săruta un păianjen

și pot să-mi închipui că e atâta frig încât cuvintele

crapă în gură

și pocnesc ca pietrele în pustiu. Mai bine o mică sindrofie

cu ceai

la care să-mi miros pe furiș subsolurile ca pe niște plante

ocrotite de lege

și să mă exersez în lăudarea porțelanurilor.

Elena în rochie colorată de bal deschide ușa de parcă

ar deschide

gura unui câine-ham ham mă ridic din fotoliu

și încep să latru ham ham ham.