Când toamna o să vină cu frunze ruginite,
ce-n stoluri au să cadă pe-al morii eleşteu,
când vântul o să bată prin porţile-nvechite
și-acolo unde roata se-nvârtea mereu,
am să m-aşez aproape de zidul cel bătrân
cu iederă, sub care se spulberă nisipul,
și-acolo cu privirea pierdută-o să rămân,
când soarelui şi mie ni se va stinge chipul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează