Cu ochii mei închişi eu pot vedea
atâtea lumi, cât numai creatorul,
cercând azurul tainic cu piciorul,
în ziua cea dintâi închipuia.
Şi-apoi aleg cuvintele că ştiu
că-s rude cu metalul care-nşală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.
Aleg cu trudă vorbe: când înalte,
când mici, când mătăsoase; drept unelte,
doar ritmul şi cu rima, ci nimic
nu-mi place; a doua zi, ce-i gata stric.
Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, când te-oi pune şi pe tine
la temelia versului: iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează