Iarbă de uitare - Cezar Baltag

I

A căzut steaua.

Mi-am strâns cenușa sub cap și am chemat

somnul.

Și am visat că se făcea un dulce și un amar,

și am visat că se făcea o vreme fluidă,

și am visat o balanță

care cântărea zile și nopți

și o femeie care torcea norii.

Era un râs pestriț în păsări și pești.

Și bătrâna secerătoare

îmi legăna viața

într-un leagăn de gresie.

Pământul

era

ca pământul,

bun de născut și murit.

Unde și unde, o vamă, unde și unde,

un deal.

Aici apă, dincolo noapte, mai încolo

mosorul pustiului.

Râsul dezleagă snopii, plânsul îl treieră,

lumina își caută ziua,

cenușa întârzie.

II

Vreau o floare de uitat lumea,

o iarbă de visat cuvintele din lacrima

orbului.

Scară albastră pentru zodii,

foc înfrunzit

urcând o clorofilă roșie

în setea cuvântului.