E iarăși martie şi e, iar, primăvară:
oşti de muguri pe ramuri se zbat
şi tu, iubita mea, m-ai uitat...
Cum uiţi un bagaj într-o gară.
În astă primăvară, atât de hapsână
ce amurgu-l întâlneşte cu zorii,
cine, iubita mea, te ţine de mână
ca să-ţi arate cum zboară cocorii?!
...E iarăşi martie, şi asfaltul e-nvins
de iarba ce iese, năvalnic, în stradă;
patru sori ies pe cerul încins
şi numai eu mă-ncălzesc cu zăpadă...
Doamne, luminează
în locul sorilor stinşi
ochii plânşi
ai inimilor care curtează
să iubească ce nu se poate,
să iubească mai mult decât se poate,
să iubească, cu lacrimă veselă și bucurie tristă,
cât n-au iubit inimile toate
care n-au știut că iubirea există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează