Veneam ca prizonierul de război
către căldura propriei lui case
și am bătut la uşă în zadar:
femeia mea, de-acolo, se mutase.
La cin' să-ntreb şi unde să mă duc?
Cu suspiciune mă priveau vecinii,
când eu veneam din linia de front
și depăşisem multe alte linii.
Credeam că mă va aştepta în prag,
să-i povestesc, plângând, întreaga luptă
și să-i ofer coroana mea de răni
și inima arzând în haina ruptă.
Gândind la ea, m-am ridicat din morţi
și mi-am învins coşmar şi oboseală
și adusesem iarbă din tranşei,
pentru-a cinsti iubirea mea fatală.
Şi îi făcusem casă pentru noi
și pentru ăla care-o să se nască,
din dragostea venirii de pe front,
în noaptea noastră cea mai pământească.
Eu aşteptam să intru şi să văd,
pe toţi pereţii albi ai casei noastre,
trofeele trimise de pe front
și amintiri din marile dezastre.
Aveam un fel urgent de-a respira,
la uşa ei de casă părăsită
și am crezut că mor când mi s-a spus:
"Zicea c-o vinde, fiindcă se mărită".
Zburasem pe întregul drum de-ntors,
c-un dor nebun de casă şi femeie,
dar îmi venea să mă întorc pe front,
să mă omoare ceilalţi în tranşee.
Şi nu mai am pe nimeni pe aici,
treptat, treptat, puterile mă lasă
și cred c-a fost coşmar de om rănit
credința-ntr-o femeie şi o casă.
"Să nu fiţi supărat", mi-a spus un om,
redeschizându-mi fără voie rana,
"Dar, întreţinerea ne costă mult,
s-o fi mutat la soţul ei, sărmana".
Alerg împleticindu-mă pe străzi,
iubirea ucigaşă mă apasă,
sunt prizonierul de război căzut
în pacea criminală de acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează