Vecine Dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie -
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.
Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi
fără de zgomot, mut.
Din ale tale chipuri e făcut.
Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.
Şi simţurile-mi care-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.
traducerea,Maria Banuş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează