Powered By Blogger

4 apr. 2022

Amintiri din copilărie - Vasile Copilu Cheatră


Eram în clasa întâia primară,

Când am început să ies la plug

Și-am arat o delniță de cer întâia oară

Și, Doamne, cât a fost de greu, și cum am vrut să fug...


Bivolițele erau slabe și flămânde,

Și Drăgaia ieșea mereu din brazdă,

Plugul de lemn tresărea în palmele mele plăpânde,

Iar tata mă amenința că n-am s-ajung niciodată gazdă.


Seara când s-apuca un fir de lapte să le mulgă,

Dădeau cu piciorul în șiștar,

În zadar începea Ștefan să plângă,

Că nu mulge de la ele nici cât să umple-un degetar.


De atunci le scoteam la păscut

Pe furiș, prin grădină, să nu mă vadă nime,

Dimineața când le aduceam sătule, tata ar fi vrut,

Să mă sărute, dar se răstea, prefăcându-se, la mine.


Mai tărziu am ajuns să ne puie Dumnezeu mâna în cap,

Drăgaia a fătat două vițelușe, care abia se țineau pe copite;

Când am ajuns să le scot la pășune nu mai puteam să încap

De fălos, că aveam grijă de patru capede de vite.


Atunci am învățat să citesc în stele

După gomornicul lui badea Ciobic,

Când ieșeam noaptea la păscut cu ele,

Am început să mulg, în cuvinte, din luceferi lumina pic cu pic.


Din volumul “Mi-e inima la Iara”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează