Cu nasul în carte - Nina Cassian

Cândva, într-o țară de foarte departe,

trăia o domniță, cu nasul în carte.

Nimic nu vede, n-auzea ce se întâmplă,

citea fără preget cu un deget la tâmplă.

Și câte-un mierloi zicea:

– Hai cu noi în blânda pădure de cetini!

Domnița tăcea,

Țâfnoasă și rea,

Și nu avea niciun prieten..

Treceau anotimpuri cu soare și ploaie,

Cu ierburi și flori, cu ninsori și pâraie.

Domnița, cu nasul în carte întruna,

Uita cum e soarele, roua și luna.

Și n-avu-ncotro uita cum și ce

bogată e viața cea vie.

Că soarele-i O

și luna e C,

atâta apucase să știe.

Domnița mândra era ca păunul:

– Mai multe ca mine nu știe niciunul!

Și, nepăsătoare, cu nasul în carte,

de tot ce e-n jur era foarte departe.

Venea câte-un miel,

intra în castel,

zicând:

– Hai, domniță, la stână,

și vezi ciobanași,

și urdă, și caș

și cea mai gustoasă smântână!

– Mai lasă-mă, zău, cu prostiile tale

La stână-oi veni când găsi-voi cu cale

Acum nu-mi pasă de oameni și miei.

Știu una și bună: să iau premiu-ntâi!