Povestea mea oricui e cunoscuta:
Din lut provin, chezas mi-e sfantul mit,
Din lutul ce nu poate sa graiasca
Si-a capatat o forma omeneasca,
Prin naiul meu, deci, lumea vesnic muta,
Intreg pamantul, poate, a grait.
Asa cum sunt: si slab, si orb, si mut,
Luptand cu ce-i vazut si nevazut,
Ca toti in timp si spatiu marginit,
Eu, nefiind departe de pamant,
M-am ridicat pe scari spre infinit
Cu verbul meu de ciocarlii si vant.
Am rupt zagazurile la valtoare
Cand hohotea in sufletu-mi revolta,
Am spart lacati, am smuls zavoare
Sa fulgere si greu sa tune bolta.
Titan, simt totusi ca ma-nvinge zarea:
Eu cant sa nu ma-nece disperarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează