Să aprindem țigara unui cântec,
în zvonul dansului - o lenevie aquatică.
Rătăcisem pe străzi, ca urmele uitate,
scobituri în piatră ascundeau alcovuri,
un vin catifelat - mâinile tale,
rătăcisem în parcuri, podidiri ierboase în havuz,
rătăcisem în tăcerea arborilor fulgerați.
Ultimele regrete, în culoarea soarelui rănit.
Fumează tutunul acestui cântec,
aduce strania liniștire a frunzișului,
ca pădurile aprinse, în toamnă,
cu lacrima noastră călătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează