Trecut-au ani, ca peste șesuri norii...
dar, uneori, când ramurile lunii
ne bat în geam cu zarzării și prunii,
din zări adânci, așa cum vin cocorii,
se-ntorc, foșnind, și anii... iată unii
ne fulguie cu liniștea ninsorii,
alții ne-aduc mireasma din victorii,
iar alții numai geamătul furtunii.
Sub calda amintirilor povară,
ce freamăt dulce tremură-n odaie?
O lacrimă surâde și coboară,
un zâmbet plânge, umerii se-ndoaie
și timpul crește... anii ne-mpresoară
și luminăm de sfânta lor văpaie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează