Dincolo de fereastra mea e atâta lumină,
încât schela uitată pare un turn de sidef...
Din nou a zidit primăvara o grădină
cu înflorite crengi diafane
și brațe ce din parcuri te cheamă.
Parfumul lor, mai ușor decât orice parfum,
aburind amărui te înfioară...
Dansând, vântul poartă trecătorii de subțiori,
păsările nu mai contenesc pe limba lor...
În asfințit, un îndepărtat ocean de aur
își rostogolește valurile mărunte pe cer...
E primăvară și eu îți cer acum o veste bună:
ce-a mai rămas din mine adună tu într-o mână
și însuflețește-mi lutul cu răsuflarea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează